Unde nu-i cap, vai de tipare…

Train Ungureanu este un om fără caracter. În ediţia electronică a Cotidianului, acesta scrie un articol intitulat, umoristic, „Post liber la Ministerul celor ce fac Afaceri in Exterior”, referindu-se desigur la proaspăta demisie a lui Cioroianu din funcţia de Ministru de Externe. Ignorând acest joc de cuvinte neinspirat şi tras de păr, eu personal cred că Ungureanu îşi depune CV-ul în ziar pentru postul de ministru. Nu înţeleg de unde vine această supărare a lui pe Minister, atâta timp cât acum câteva luni era foarte entuziasmat că i s-a propus să conducă ambasada de la Londra. În acelaşi timp, Ungureanu contestă calificarea profesională a lui Cioroianu, despre care zice că e un „eseist, autor de istorie în sens strict editorial, înamorat de bine şi de imaginea binelui în revistele bine” (articol complet aici; eu mi-am permis doar să adaug diacritice pentru că, se pare, jurnaliştii de la Cotidianul nu stau atât de bine la acest capitol). Nu ştiu cât drept are domnul Ungureanu să conteste cuiva calităţile ministeriale, atâta timp cât el – un simplu jurnalist cu Filologia în spate – nici măcar nu a primit avizul din partea premierului pentru postul vânat la Londra. De unde, probabil, şi supărarea care-i alimentează declaraţiile bombastice de dezgust la adresa instituţiei.

Nu contest faptul că Cioroianu a fost o ruşine, contest doar dreptul altor ruşini – la fel de mari – să-şi dea cu părerea pe această temă, fiind mai abitir cu musca pe căciulă. Unii îl scot pe Ungureanu ca fiind un mare jurnalist. Eu văd foarte multe cuvinte pompoase fără substanţă. Este clasicul fenomen Patapievici. Pe lângă discursurile siderale, concentrate de cele mai multe ori pe ideea „orientalismului” românesc, TRU (cum este alintat de fani) produce unele concluzii devastatoare pentru un om de [presupusă] cultură. Astfel, Crulic „a fost lăsat să se stingă într-un spital din Polonia pentru că era cetăţean român”. Propun un joc: identificaţi de câte stereotipuri, derapaje logice şi sindromuri medicale dă dovada Ungureanu într-o singură propoziţie. Aştept răspunsurile voastre. Eu o să menţionez doar 3, unu din fiecare categorie.

Veşnica incompetenţă a autorităţilor române.

Mania persecuţiei, care îl face pe Ungureanu să creadă că românul a murit din cauza cetăţeniei sale. Desigur, întreaga lume complotează la încetinirea noastră din avântul multilateral dezvoltat şi îşi propune să ne elimine – unul câte unul.

Lăsat? Lăsat de cine? A fost lăsat de către polonezi să moară pentru că era român? Atunci de ce dai vine pe autorităţile române, măi Traiane, dacă polonezii sunt criminali. Sau a fost lăsat să moară de către români pentru că era român? Nici măcar nu încerc să-mi explic ce vrea să înseamne asta!

George Bernard Shaw a spus odată că ziarele au o mare dificultate în a face diferenţa între un accident de bicicletă şi colapsul civilizaţiei. Eu cred că mai degraba ştiu cum să transforme orice accident de bicicletă în colapsul civilizaţiei.

O tragedie românească

Se pare că la mine ştirile ajung mai încet; aceasta are deja cam două săptămâni, dar de câteva zile sunt asaltat pe mail şi pe messenger de către fani spontani ai artei care au aflat ca Saatchi Gallery l-au depunctat pe Brâncuşi din topul lor al celor mai buni artişti ai secolului XX, în urma unui val de voturi venite din România. Finul critic din mine s-a sesizat asupra a două probleme în toata debandada asta mediatică. În nici o ordine specifică, iată-le:

Unu. Ce mai e şi prostia asta, topul celor mai bun artişti ai secolului XX? Stabilit de cine? Oameni cu acces la internet? Mă aşteptam la mai mult de la Saatchi şi sunt dezamăgit că au picat în această veche capcană a votului popular. Din această cauză şi consider că dacă Saatchi ar fi vrut cu adevarat să fie kosher, ar fi numit acest top altfel. De exemplu „Topul celor mai populari artişti ai secolul XX”, sau „Topul lui Pablo Picasso” Aşa mai merge. Pentru că devine deja plictisitor acest Picasso, o fi fost el bun – ceea ce nu neg – dar am impresia că e cam singurul artist de care multă lume a auzit. În afară de gotici şi emo, care probabil l-au votat pe Dali – pentru că e mai profund. Slavă cerului cu Brancuşi, care opune rezistenţă. Asta mă aduce la a doua nedumerire.

Doi. De când sunt românii aşa mari amatori de artă? Noi avem una şi bună cu Eminescu şi ocazional cineva îşi mai aduce aminte că a trăit un anume Enescu. Asta în perioada Festivalului. Nici pe vremea lui însuşi Brâncuşi lucrurile nu stăteau mai bine, motiv pentru care s-a şi cărat în Franţa şi a creat acolo (cam ca Ionesco, alt fiu adoptiv al folclorului nostru patriotic). Dar se ştie că geniile sunt apreciate abia după ce sucombă, aşa că nu trebuie să ne mire cum de l-am redescoperit pe Brâncuşi acum. Pe lângă patriotismul artistic, românii mai au un avantaj: sunt dependeţi de Yahoo! Messenger. Acest program generează aproximativ 1 miliard de accesări lunar, ceea ce la 7 milioane de români cu internet, e ceva. Ceva mare. Suntem una din cele mai logoreice naţii din Europa. Cel puţin când vine vorba despre e-life. Continuând. Folosind forţa secolului XXI pentru a stabili învingătorul secolului XX; românii au adus spam-ul pe noi culmi. O campanie electronică barbară l-a ridicat într-o singură zi pe Brâncuşi de pe un respectabil loc 30 (or something) pe locul 1. Instinctul patriotic s-a trezit subit şi românaşii noştrii electronici au lăsat meciurile de Counter-Strike şi 4chan-ul câteva secunde pentru a aduce un omagiu tipului care a ridicat stâlpul ăla în Târgu-Jiu, de apare în manualul de a 10-a. Super.

Cred că problema poate fi rezumată simplu. S-a votat pe capete de la noi din ţară de l-am adus pe locul 1. Celelalte ţări nu au făcut aşa, pentru că, probabil, ei se simt mai siguri pe ei şi nu au nevoie să-şi sufle singuri trompeta la fiecare paradă. Sunt siguri că alţii le vor recunoaşte meritele. Noi, în schimb, suntem de părere că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri. Şi iaca cum, din exces de zel, rămânem şi bătuţi şi cu voturile luate. M-am luptat mult cu mine însumi ca să nu fiu vulgar.

Siniştrii moralişti

Iniţial nu am vrut să mă leg de acest subiect, dar frenezia mediatică care a însoţit evenimentul m-a călcat pe nervi ca de obicei. Am mai vorbit într-un articol de presa sentenţioasă din România, care pare că ştie mai bine decât toata lumea cum „ar trebui” să fie şi în loc să relateze evenimente, îşi dau cu părerea într-un mod jalnic. Se pare că am o fixaţie pe jurnalism şi calitatea lui îndoielnică aşa că ma voi lăsa purtat de val.

Articolul din presă la care mă refer îl puteţi găsi aici

Pe scurt, pe bulevardul Kiseleff, în preajma trecerii coloanei oficiale a primului ministru, o studentă din Republica Moldova este călcată de o maşină, la o viteză destul de mare. Locul era împânzit de poliţişti care dirijau traficul, iar la scurt timp după accident o gloată tâmpă a început să facă scandal că de ce poliţiştii nu o ajută pe fată. Acelaşi motiv a fost preluat de presă, care scot organele de poliţe ca vinovate de moartei studentei. Presa consideră că poliţiştii ar fi trebuit să intervină, să-i ofere primul ajutor, sau în cel mai rău caz s-o ducă la un spital aflat în apropiere, în loc să-şi facă datoria şi să cheme Salvarea. Da, Poliţiştii nu şi-au făcut datoria. Ar fi trebuit să degajeze locul de toţi acei gură-cască şi mai ales de presă, care filmau acel om cum moare. Dar trecând peste. Trecem şi peste comentariile jurnaliştilor de la Antena 3, fiinţe cel puţin sinistre, care nu-şi merită numele de „oameni”. Nu înţeleg cum pot să doarmă noapte după toate lucrile oribile pe care le fac.

Pentru cei care nu cunosc, primul ajutor înseamnă manevre de resurscitare sau bandajare a rănilor, oprirea hemoragiei, etc. Acea fată era victima unui accident de circulaţie la mare viteză şi suferea de politraumatisme. Nu era nici o rană de bandajat atâta timp cât ea sângera intern. În acelaşi timp, avea puls, deci orice manevră de resurscitare era inutilă şi chiar în condiţiile în care o astfel de manevra ar fi fost necesară, era neindicată atâta timp cât puteau să-i înfigă coastele în inimă şi game over. Cât despre transport, dacă avea coloana fracturată se ajungea la acelaşi rezultat. În cel mai „fericit” caz, tot rămânea paralizată pe viaţă.

Medicina nu este o ştiinţă pe care o prinde oricine, uitându-se la televizor. Se face şcoală grea pentru asta şi să pretinzi astfel de cunoştinţe de la un poliţist – al cărui rol este paza şi protecţia – înseamnă să fii foarte naiv. Acei oameni ai legii şi-au făcut treaba ca la carte şi nu s-au băgat în treburi pe care nu le stăpânesc, făcând mai mult rău. Primul lucru pe care l-au făcut medicii când au ajuns la faţa locului a fost s-o intubze pe fată, adica să-i bage un tub pe gât ca să poate respira. Această manevră a fost „primul ajutor”, adică ceva ce poliţiştii nu aveau cum să facă de capul lor.

Acestea fiind spuse, rămâne întrebarea cum a fost călcată acea fata, chiar pe trecerea de pietoni? Având în vedere că traficul era controlat de poliţişti, culorile semaforului devin secundare. Ca participant la trafic, urmăreşti semnalele agenţilor de circulaţie. Odată ce aceştia au oprit traficul, fac un pas în stradă şi le fac semne pietonilor să traverseze. Având în vedere ca maşina care a lovit-o pe studentă nu a trecut în prealabil şi peste un poliţist, putem deduce că traficul nu era oprit şi victima a traversat neregulamentar.

Q.E.D.