Cu cât se apropie mai mult începutul campaniei pentru locale, PD-L pune mai tare tunurile pe PNL. Este normal şi chiar aştept cu interes o bătălie dură între cele două partide. Cu toate acestea, au început să apară prin presă tot felul de trucuri murdare, zvonistică şi scenarită, din care se pare că nu reuşim să ieşim. Fiecare campanie electorală este doar un prilej pentru partide să cotrobăie prin lenjeria adversarilor. Măcar de şi-ar spăla-o pe cea proprie. Cel mai recent exemplu a fost tirada lui Boc împotriva lui Tăriceanu şi a [presupusului] pact PNL-PSD. În mai multe rânduri, liderul democrat-liberalilor a acuzat conducerea Partidului Naţional Liberal că încheie protocoale secrete cu PSD, tr[dându-l şi pe Traian Băsescu şi „electoratul de dreapta”. Nu înţeleg de ce exact este atât de frustrat Boc pe trădarea electoratului de dreapta, el ar trebui să fie mai interesat de electoratul său.
În încheierea unui discurs, Stolojan a dat să adauge: „Dacă în continuare cred în valorile liberale, dacă în continuare cred în valoriale Alianţei Dreptate şi Adevăr atunci trebuie să vină împreună cu noi în PD-L.” Iarăşi repet, nu înţeleg de ce face apel PD-L la liberalism, fiind un partid de stânga. Faptul ca au înglobat aripa PNL care s-a transformat în PDL nu schimbă cu nimic faptul că odată cu fuziunea cu PD, Stolojan şi grupul său au fost asimiliaţi complet şi nu putem vorbi de vreo ideologie comună.
În aceste atacuri observ două probleme mari. Primul este că Boc nu are nici un drept să acuze PNL-ul de a face alianţe cu PSD, „inamicii din 2004”, când partidul condus de el tocmai a semnat o alianţă cu aceştia, dar şi cu PRM, în Mureş, pentru susţinerea unui candidat comun. Această duplicitate nu dă bine. Nu vreau să-mi imaginez ce-o să iasă din acest „triunghi roşu”, PSD-PRM-PD-L. Parcă acum câteva săptămâni, Gheorghe Flutur numea un posibil parteneriat la locale între PD-L şi PSD ca fiind „puseuri ale lui Mircea Geoană”. Ce fac procentele din oameni.
Întorcându-ne în cealaltă tabără, nu pot să-mi explic ce este în mintea PNL-ului. Uneori par că vor cu tot dinadinsul să piardă. Eu, ca parte a electoratului de dreapta, am voie să-l critic pe Tăriceanu pentru protocoale cu stânga. Un partid ca PD-L are voie să încheie astfel de acorduri, aparţinând aceluiaşi spectru politic, însă PNL mă obligă să-i dau dreptate lui Fukuyama când a zis că ideologiile au murit. Nu mai există nici un fel de coerenţă. Nu mă deranjează faptul că vor să rămână la putere; adică, acesta e rolul unui partid. Eu îl votez în speranţa că vor folosi toate pârghiile necesare să ajungă la putere şi să-şi implementeze deciziile. Mă deranjează în schimb compromisurile pe care le fac, trădându-şi propria „cartă”. Nu zic că negocierea şi compromisul nu sunt importante în politică. În orice stat normal, stânga negociază cu dreapta, pentru că scopul este guvernarea, nu câştigarea punctelor în sondaje şi alegeri ca să arate cine e mai tare. Nu poţi însă să zici, cu jumătate de gură, că PSD este un partid corupt ca apoi să te foloseşti de acei corupţi ca să învingi.
O ultimă supărare faţă de această pre-campanie a fost una surprinzătoare. Azi dimineaţă, la sfârşitul unui seminar, profesorul ne întreabă dacă n-am vrea să lucrăm într-o campanie electorală. Ne-a asigurat că treaba este serioasă şi pe bani. La întrebarea „despre ce partid e vorba”, a dat-o din colţ în colţ, spunând că este încă secret. Dacă ne interesează, să ne lăsăm adresa de email. El o fi o curvă politică, dar mă întristează faptul că ne crede şi pe noi la fel. De fapt, ne-a crezut pe bună-dreptate, deoarece s-au găsit destui doritori. Nu ştiu despre ce partid o fi vorba, poate chiar unul pe care l-aş simpatiza în mod normal, dar acest gen de „recrutare” este revoltătoare. Mai ales într-o astfel de facultate, care se presupune că promovează spiritul critic, obiectivitatea şi etica politică. Păcat că trăiesc în România şi nu pot să am grijă de el astfel încât să nu mai calce niciodată în spatele vreunei catedre universitare.
Dacă pre-campania propriu-zisă nici măcăr nu a început încă, se anunţă o luptă interesantă şi cu nimic mai onestă decât până în prezent. Nu e loc de fair-play în politică, la fel cum nu e loc de aşa ceva niciunde. Fair-play-ul este un concept inventat pentru „veşnicii perdanţi”.
