Blog de Dreapta

Unde nu-i cap, vai de tipare…

Scris de spacedk pe aprilie 12, 2008

Train Ungureanu este un om fără caracter. În ediţia electronică a Cotidianului, acesta scrie un articol intitulat, umoristic, „Post liber la Ministerul celor ce fac Afaceri in Exterior”, referindu-se desigur la proaspăta demisie a lui Cioroianu din funcţia de Ministru de Externe. Ignorând acest joc de cuvinte neinspirat şi tras de păr, eu personal cred că Ungureanu îşi depune CV-ul în ziar pentru postul de ministru. Nu înţeleg de unde vine această supărare a lui pe Minister, atâta timp cât acum câteva luni era foarte entuziasmat că i s-a propus să conducă ambasada de la Londra. În acelaşi timp, Ungureanu contestă calificarea profesională a lui Cioroianu, despre care zice că e un „eseist, autor de istorie în sens strict editorial, înamorat de bine şi de imaginea binelui în revistele bine (articol complet aici; eu mi-am permis doar să adaug diacritice pentru că, se pare, jurnaliştii de la Cotidianul nu stau atât de bine la acest capitol). Nu ştiu cât drept are domnul Ungureanu să conteste cuiva calităţile ministeriale, atâta timp cât el – un simplu jurnalist cu Filologia în spate – nici măcar nu a primit avizul din partea premierului pentru postul vânat la Londra. De unde, probabil, şi supărarea care-i alimentează declaraţiile bombastice de dezgust la adresa instituţiei.

Nu contest faptul că Cioroianu a fost o ruşine, contest doar dreptul altor ruşini – la fel de mari – să-şi dea cu părerea pe această temă, fiind mai abitir cu musca pe căciulă. Unii îl scot pe Ungureanu ca fiind un mare jurnalist. Eu văd foarte multe cuvinte pompoase fără substanţă. Este clasicul fenomen Patapievici. Pe lângă discursurile siderale, concentrate de cele mai multe ori pe ideea „orientalismului” românesc, TRU (cum este alintat de fani) produce unele concluzii devastatoare pentru un om de [presupusă] cultură. Astfel, Crulic „a fost lăsat să se stingă într-un spital din Polonia pentru că era cetăţean român”. Propun un joc: identificaţi de câte stereotipuri, derapaje logice şi sindromuri medicale dă dovada Ungureanu într-o singură propoziţie. Aştept răspunsurile voastre. Eu o să menţionez doar 3, unu din fiecare categorie.

Veşnica incompetenţă a autorităţilor române.

Mania persecuţiei, care îl face pe Ungureanu să creadă că românul a murit din cauza cetăţeniei sale. Desigur, întreaga lume complotează la încetinirea noastră din avântul multilateral dezvoltat şi îşi propune să ne elimine – unul câte unul.

Lăsat? Lăsat de cine? A fost lăsat de către polonezi să moară pentru că era român? Atunci de ce dai vine pe autorităţile române, măi Traiane, dacă polonezii sunt criminali. Sau a fost lăsat să moară de către români pentru că era român? Nici măcar nu încerc să-mi explic ce vrea să înseamne asta!

George Bernard Shaw a spus odată că ziarele au o mare dificultate în a face diferenţa între un accident de bicicletă şi colapsul civilizaţiei. Eu cred că mai degraba ştiu cum să transforme orice accident de bicicletă în colapsul civilizaţiei.

6 Răspunsuri sa “Unde nu-i cap, vai de tipare…”

  1. Imperialistu Spune::

    Vesnica incompetenta a autoritatilor romane este cat se poate de adevarata. Departe de a fi un mit, de ea ne lovim tot timpul. Crulic a murit :
    1. pentru ca polonezii nu au dat doi bani pe el
    2. pentru ca autoritatile romane nu au dat doi bani pe el
    Reprezentantii Romaniei in Polonia nu sunt niste victime inocente. De altfel, ce s-a intamplat cu Crulic se intampla cu o multime de romani, in toate tarile. Acelasi dispret pentru cetatean. I-a durut fix in cot pe ai nostri ca ala moare. Pana la urma, putea sa fie si vinovat, oficialii romani puteau sa faca macar atata lucru: sa mearga pe acolo, sa se intereseze de soarta acestui individ.

    In ceea ce il priveste pe Cioroianu, am spus-o si o sa o mai zic: nu avea nici o legatura cu diplomatia. Trebuie sa fiu de profesie diplomat ca sa observ asa ceva? Nu cred. Cioroianu s-a cramponat de postul ala de parca ar fi fost viata lui si s-a acoperit de rusine. Inainte de a deveni ministru, era unul dintre preferatii mei. Intre timp, si-a aratat adevarata figura: om care ar face orice pentru a ramane in istorie. Si a ramas, dar nu cum si-a dorit el. Pacat, se pare ca mai avem de asteptat pana sa vedem un intelectual facand ceva in politica romaneasca. Ironia este ca si-a dat demisia - care nu a fost una de onoare, fiind fortat de primul ministru, altfel nu imi explic acceptarea imediata a demisiei - pentru ceva de care nu era el responsabil, ci mai degraba consulii nostri din Polonia.

    Iar cu Ungureanu esti, dupa cum ti-am zis alte dati :), nedrept. MAE - Ministerul celor care fac Afaceri in Exterior? Da. Noi nu avem diplomati, oameni care sa reprezinte Romania si pe cetatenii ei, ci niste indivizi care primesc posturile in diplomatie precum altii cadouri de ziua lor. Esti cuminte, post bun; esti rau, te trimitem la Havana. Cetateanul? Sa fie sanatos, nu ne intereseaza. Aici intra in actiune “orientalismul romanesc”.

  2. spacedk Spune::

    Citesti putin printre randuri. Vesnica incompetenta a autoritatilor romane este adevarata, dar este si exagerata. Moartea lui Crulic nu putea fi oprita de Cioroianu sau altul in locul lui, atata timp cat un om presupus normal s-a angajat intr-o greva a foamei pentru a protesta impotriva deciziei curtii poloneze. Poate tu vrei sa-mi spui ca un adevarat ministru de externe ar fi schimbat cumva aceasta decizie a unei curti de justitie independenta. Daca autoritatile pot fi acuzate ca nu si-au facut treaba, este degustator de gresit sa-i acuzi ca sunt si vinovati de moartea romanului. Ungureanu asta face, over and over, dovedind putin spirit critic si daca nu rea vointa, cel putin proasta judecata.

    Cioroianu nu are nici un fel de pregatire diplomatica. Este probabil unul din cei mai prosti ministrii de externe pe care i-am avut si trebuiau sa-i taie macaroane mai de mult. Nu are legatura cu faptul ca Ungureanu este la fel de prost pragatit in domeniu (asta daca nu cumva comentariul sportiv nu a devenit proba eliminatorie in Comisiile specializate din Parlament) dar avea pretentii aproape la fel de mari. Da dovada de maxima ipocrizie si impostura acuzand un om de anumite lipsuri care nu pareau sa-l incomodeze pe el, in schimb. Standarde duble? Normal.

    Sunt nedrept, oare? Indivizi care primesc posturi precum altii cadouri? Dar Ungureanu insusi ce a facut pentru a primi acea nominalizare? N-a fost un cadou, a fost un schimb corect. Dar hai sa ignoram acest aspect. Poate gresesc, si Ungureanu nu l-a periat pe Basescu. Ce a facut atunci ca sa merite o nominalizare? Daca-mi raspunzi la asta, daca-mi explici de ce nu este un impostor, de ce merita ce i s-a oferit, atunci o sa admit ca gresesc in acest articol.

    Traian Ungureanu si-a inceput cariera ca jurnalist sportiv. Fiecare articol al lui, inainte de 1989, era o mare limba data regimului comunist. Asta in conditiile in care nu era obligatoriu sa faci asa ceva. Dar el a vrut. Stiai asta? Daca nu, o sa-ti trimit mostre de articole scrise de el. Dupa 1989, baiatul s-a maturizat si a inceput sa-si dea cu parerea. S-a priceput. Apoi, a devenit un oportunist, condeiul la fel de ascutit ca si limba l-a ajutat sa-si gaseasca un nou “patron”. Si faptele bune trebuie rasplatite, asa ca bazandu-se pe vasta lui cariera jurnalistica, fie ca ziarist sportiv, fie ca editorialist + 2 carti de eseuri jurnalistice care l-au consacrat ca filosof, TRU ar fi putut deveni ambasador. N-a fost sa fie. Si-si varsa veninul cand apuca si unde apuca.

    Gresesc? Nu-l mai acuza pe Cioroianu, apara-l pe Ungureanu. Daca poti :)

  3. emil Spune::

    Intru si eu in vorba. Mai intii trebuie sa marturisesc ca nu sint deloc la curent cu incidentul din Polonia despre care vorbiti. Secundo, citesc rar presa romaneasca, nu sint la zi cu ce se petrece. Terto, pe Traian Ungureanu il urmaresc de mult timp si, in general, il citesc cu interes, uneori cu placere.

    Spacedk, te rog sa-i trimiti Imperialistului articole de presa ale lui TRU ante-89. Sau posteaza aici. L-am “descoperit” pe Ungureanu in anii ‘90, cind lucra la BBC Ro. Am ascultat o serie de reportaje audio, interviuri si m-a impresionat intransigenta lui fata de securistii si nomenclaturistii spalati in democrati capitalisti (gura nu-i miroase, usturoi nu a mincat) de regimul Iliescu. Primele semne de intrebare am inceput sa mi le pun cind am observat frecventa sporita a editorialelor pro-Basescu in care TRU tragea cu tot armamentul retoric din dotare pentru a-l ridica pe Basescu pe un piedestal de lider indispensabil, salvator national Sa fiu bine inteles, nu partizanatul m-a deranjat. Si eu sint partizan. Prefer pe cineva care isi declara partizanatul, cuiva care pretinde neutralitatea sau obiectivitatea, dar in realitate are propriile prejudecati pe care le impacheteaza in intelepciune olimpiana. Octavian Paler, de exemplu. Dar sa revin. Am detectat o inconsecventa. Pentru cineva care isi facuse un nume din demontarea impostorilor de pe soclurile pe care se catarasera, tiradele pro-Basescu lasau impresia de ploconeala la semi-zeul personal inaltat pe postamentul devenit vacant.

    Ma rog, nici asta nu ar fi un defect capital. Mi s-a parut dubios, de prost-gust, dar m-am consolat oarecum cu faptul ca instinctul de a-l promova pe Basescu in detrimentul altor politicieni corupti si aserviti increngaturii de interese de clan care defineste politica romaneasca, era in linii mari corect. Nu sustin aici ca Basescu ar fi strain de cultivarea unei proprii camarile politico-economice, dar cel putin este in opozitie. Prezenta lui Basescu a spart monolitul şaradei atotcuprinzatoare a clasei politice romanesti. E si acesta un merit, dar nu garanteaza nimic pentru viitor.

    Deci, chiar daca imi displace felul in care TRU slaveste meritele conducatorului, nu consider acesta drept un pacat capital. Altul ar fi, anume partizanatul (mai ales atit de entuziast) in scopul obtinerii de recompense. Ar fi meschin, injositor. Insa, ce dovezi aveti? Va intreb pe amindoi pt ca sinteti mult mai la curent decit mine. Stiu cit de cit despre faptul ca TRU a fost in vizor pt postul de ambasador la Londra, dar exista probe clare care stabilesc o legatura directa intre partizanatul sau si obtinerea unei dregatorii in stat?

  4. spacedk Spune::

    Multumesc pentru raspuns si o sa incerc sa fiu scurt. Nici pe mine nu ma deranjeaza partizanatul si chiar il prefer mismasurilor pe la colturi. Dar este o diferenta intre partizanat si oportunism. Exista un pattern deja, al jurnalistilor (in principal, dar nu numai) care au fost pro-Basescu cu inversunare si au fost apoi propusi in posturi vizibile si bine-platite. Sever Voinescu, ambasador la Washington. Ungureanu, propus pentru Londra. Un caz special a fost Catalin Avramescu, profesor la facultatea de Stiinte Politice din Universitatea Bucurestiu. A avut artileria pe Basescu de mult timp si-o tinea acolo sustinut. A venit tot scandalul Voinescu-Ungureanu si dupa vreo 2 ani de critici, deodata apare la televizor si zice ceva de genul “Basescu e cel mai bun lucru care i s-a intamplat Romaniei in istoria ei modera”. Eu am ras si-am zis ca vaneaza si el un post. Si-a continuat tirada pro-Basescu vreo 3 luni pana cand a primit postul de consilier de stat in cadrul Cancelariei prezidentiale. Ca sa folosesc o sintagma consacrata, “Coincidence? I think not!”.

    Cat despre TRU in particular, nu ma intereseaza neaparat ce si cum scrie, care-i sunt parerile, atata timp cat nu falsifica intentionat din cauza partizanatului lui. Poate sa-l considere pe Cioroianu un ministru prost, dar adu argumente, din lucrurile pe care le-a facut, nu vorbi cu ingamfare despre pregatirea lui profesionala cand a ta este si mai proasta. Asta e tot ce ziceam. In principiu nu vroiam sa ma leg de axa TRU-Basescu, ci doar sa comentez acest articol care mi se pare plin de venin si cred ca stiu si sursa. Dar m-a obligat Imperialistu :)

  5. Imperialistu' Spune::

    Asta cu “Poate tu vrei sa-mi spui ca un adevarat ministru de externe ar fi schimbat cumva aceasta decizie a unei curti de justitie independenta” mi se pare de-a dreptul jignitoare, nu stiu cum sa iti spun. In ceea ce priveste vesnica incompetenta, nu este exagerata si problema nu se reduce la “vai, nu s-au dus ai nostri sa il salveze”, ci la “ai nostri nu au dat doi bani pe el”. Nu vad absolut nici un motiv pentru care sa ne facem ca aceste lucruri nu se intampla. Pana la urma, aici nu vorbim despre incompetenta, ci despre DEZINTERES. Incompetenta este una, dezinteresul este cu totul altceva. Daca pentru incompetenta mai poti gasi oarecare intelegere (mai mult nu poate), pentru dezinteres nu mai poate fi vorba de asa ceva. Eu nu ii ceream lui Cioroianu sa mearga la Crulic si sa il scoata din puscarie - nici nu e treaba lui -, eu cer reprezentantilor Romaniei din Polonia (ambasador, consuli + restul adunaturii de “diplomati” ;) sa isi faca datoria fata de cetateni si sa mimeze macar interesul.

    Cioroianu nu a fost unul dintre, ci cel mai prost ministru de externe din cati am avut noi vreodata. Un mare zero care a tinut neaparat sa isi puna numele in istorie. A reusit. Seful diplomatiei romanesti? Hahaha, un dandy plin de el.

    Pana de curand, nu aveam ambasadori in SUA si in Marea Britanie, in doua din cele mai importante tari ale lumii. In Marea Britanie, nu aveam ambasador din 2006, iar in Statele Unite de la inceputul lui 2007. Propunerea a fost ca Traian Ungureanu, un excelent ziarist roman, cu ani de zile in spate la BBC si cunoscut pentru afinitatile sale anglo-saxone, sa devina ambasador. Ti se pare ca este la fel de exagerata ca sefia diplomatiei romanesti aruncata unui Cioroianu? Nu ma face sa rad. Si este ipocrit de ce? Ca vede un prost si ii spune pe nume, dar nu declina oferta de a face ceva cum trebuie intr-o tara pe care o cunoaste bine? E ridicol si stii asta, dar fixatiile tale anti-Basescu nu te lasa sa treci mai departe. Adevarul este ca “nedrept” e prea soft pentru atitudinea ta.

    Ti-am zis ca umbli cu “Andrei Badinuri”, stii de ce? Andrei Badin este cel care a venit cu acuzatia ca inainte de ‘89, Ungureanu il pupa in fund pe Ceausescu. Pe ce s-a bazat sluga voiculesciana? Pe un singur articol care poarte semnatura lui Ungureanu, scris pentru Viata Studenteasca. Explicatia lui Ungureanu o gasesti aici.

    Cert este ca la cateva luni dupa acest unic articol, Ungureanu pleca in Occident ca ziarist al RPR si ramane acolo, devenind unul din cei mai inversunati critici ai regimului. Dupa ‘90, tot el se afla in prima linie impotriva iliscienilor. De la BBC este dat afara pentru ca este prea critic fata de regimul Nastase. Acum este indezirabil pentru ca il apara pe Tiran si nu il ataca precum turbatii lui Felix: Stan, Cristoiu, Gadean si celelalte cozi de topor. Da, curat oportunist, un om care ii ciugulesti din palma lui Basescu pentru a deveni ambasador, care se uita fascinat ca un “ochelarist” la “batausul” de Basescu (asa cum zicea maestrul Doru Buscu), “cel mai profilic pupin-basesc” care - spre deosebire de d-l Basescu care “are o privire convergenta” - ” Traian Ungureanu [...] are o privire divergenta” (citate din eternul Mircea Badea). Da, ma, asa este.

    P.S. Ce ai citit de Traian Ungureanu, in afara de cartea mea, ca sa umbli cu ironiile astea la adresa lui? :p

    fie ca ziarist sportiv, fie ca editorialist + 2 carti de eseuri jurnalistice care l-au consacrat ca filosof

  6. spacedk Spune::

    Bine, sa zicem ca-l credem pe Ungureanu pe cuvant, a fost fortat. Asta nu schimba cu nimic faptul ca un excelent ziarist nu face nici cat o ceapa degerata in diplomatie. Uita-te la CV-ul lui Baconschi, ambasadorul nostru la Paris, propus odata cu Sever Voinescu si TRU, si uita-te la Ungureanu. Pe Baconschi scrie clasa. Avem destui oameni de genul asta, dar poate culoarea lor politica nu ii recomanda la fel de usor ca articole de presa bine plasate. Ani de BBC nu fac un diplomat bun, pentru ca munca in diplomatie presupune mult mai mult decat o minte agera. Faptul ca tie iti place de Ungureanu nu-l face bun ca ambasador, la fel de bine cum fapul ca mie nu-mi place de el nu-l face unul prost. Nu stim cum avea sa fie el in acel post, doar ca nu avea calificarea necesara. Calificare pe care nici Cioroianu nu a avut-o si a iesit prost. Cioroianu a fost acuzat de Ungureanu pentru calificarea lui, egala cu a sa insasi de altfel. Aici e vorba despre ipocrizie. Nu are legatura cu Basescu. Tu esti cel care l-a adus in aceasta discutie unde eu initial nu l-am bagat. Citeste mai atent ce am scris prima oara si concentreaza-te pe asta, lasa la o parte faptul ca eu nu pot sa am incerede in cineva care-si primeste postul doar prin afinitati. Lucru pe care tu il acuzi in cazul PNL, pe care nu-l suporti, dar il stimezi in cazul Basescu/Ungureanu pentru ca ii suporti :)

    Un intelectual care isi cauta stapan este compromis! Nu-l face mai putin intelectual, dar nici mai demn de respect.

    “Poate tu vrei sa-mi spui ca un adevarat ministru de externe ar fi schimbat cumva aceasta decizie a unei curti de justitie independenta”. N-a fost intentionata ca nici un fel de jignire, ci pur si simplu. Crulic s-a omorat ca era acuzat. Acest fapt nu putea fi schimbat de diplomatii nostrii. Ce puteau ei sa faca e sa arate acel interes de care tu ziceai. Faptul ca nu au facut-o ii denunta ca incompetenti, dar nu criminali.

Lasă un Răspuns

XHTML: Poţi folosi aceste etichete: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>