O tragedie românească

Se pare că la mine ştirile ajung mai încet; aceasta are deja cam două săptămâni, dar de câteva zile sunt asaltat pe mail şi pe messenger de către fani spontani ai artei care au aflat ca Saatchi Gallery l-au depunctat pe Brâncuşi din topul lor al celor mai buni artişti ai secolului XX, în urma unui val de voturi venite din România. Finul critic din mine s-a sesizat asupra a două probleme în toata debandada asta mediatică. În nici o ordine specifică, iată-le:

Unu. Ce mai e şi prostia asta, topul celor mai bun artişti ai secolului XX? Stabilit de cine? Oameni cu acces la internet? Mă aşteptam la mai mult de la Saatchi şi sunt dezamăgit că au picat în această veche capcană a votului popular. Din această cauză şi consider că dacă Saatchi ar fi vrut cu adevarat să fie kosher, ar fi numit acest top altfel. De exemplu „Topul celor mai populari artişti ai secolul XX”, sau „Topul lui Pablo Picasso” Aşa mai merge. Pentru că devine deja plictisitor acest Picasso, o fi fost el bun – ceea ce nu neg – dar am impresia că e cam singurul artist de care multă lume a auzit. În afară de gotici şi emo, care probabil l-au votat pe Dali – pentru că e mai profund. Slavă cerului cu Brancuşi, care opune rezistenţă. Asta mă aduce la a doua nedumerire.

Doi. De când sunt românii aşa mari amatori de artă? Noi avem una şi bună cu Eminescu şi ocazional cineva îşi mai aduce aminte că a trăit un anume Enescu. Asta în perioada Festivalului. Nici pe vremea lui însuşi Brâncuşi lucrurile nu stăteau mai bine, motiv pentru care s-a şi cărat în Franţa şi a creat acolo (cam ca Ionesco, alt fiu adoptiv al folclorului nostru patriotic). Dar se ştie că geniile sunt apreciate abia după ce sucombă, aşa că nu trebuie să ne mire cum de l-am redescoperit pe Brâncuşi acum. Pe lângă patriotismul artistic, românii mai au un avantaj: sunt dependeţi de Yahoo! Messenger. Acest program generează aproximativ 1 miliard de accesări lunar, ceea ce la 7 milioane de români cu internet, e ceva. Ceva mare. Suntem una din cele mai logoreice naţii din Europa. Cel puţin când vine vorba despre e-life. Continuând. Folosind forţa secolului XXI pentru a stabili învingătorul secolului XX; românii au adus spam-ul pe noi culmi. O campanie electronică barbară l-a ridicat într-o singură zi pe Brâncuşi de pe un respectabil loc 30 (or something) pe locul 1. Instinctul patriotic s-a trezit subit şi românaşii noştrii electronici au lăsat meciurile de Counter-Strike şi 4chan-ul câteva secunde pentru a aduce un omagiu tipului care a ridicat stâlpul ăla în Târgu-Jiu, de apare în manualul de a 10-a. Super.

Cred că problema poate fi rezumată simplu. S-a votat pe capete de la noi din ţară de l-am adus pe locul 1. Celelalte ţări nu au făcut aşa, pentru că, probabil, ei se simt mai siguri pe ei şi nu au nevoie să-şi sufle singuri trompeta la fiecare paradă. Sunt siguri că alţii le vor recunoaşte meritele. Noi, în schimb, suntem de părere că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri. Şi iaca cum, din exces de zel, rămânem şi bătuţi şi cu voturile luate. M-am luptat mult cu mine însumi ca să nu fiu vulgar.