Constrângerea cuvântului, vă rog!

M-am hotărât să scriu acest articol într-un acces de furie faţă de tot ce înseamnă jurnalism şi presă românească. Şi când zic tot, o zic cu vehemenţă. Ştiu, toate generalizările sunt false, după cum se zice, iar aceasta nu-şi propune să fie o excepţie, dar limita şi-a atins apogeul, ca să fiu mai plastic. Partea aceea a presei care nu se ocupă cu denaturarea adevărului şi populismul ieftin nu face nimic ca să oprească proliferarea acestui gen de jurnalism, iar acest lucru este poate chiar mai trist.

 

Fie că este vorba despre probleme sociale, fie că este vorba despre probleme economice, religioase, politice, sau ce mai vreţi, există un jurnalist-specialist, gata să dea sentinţe, gata să hotărască cine moare şi cine trăieşte. Faptul ca majoritatea acestor oameni au mari probleme în a scrie şi a vorbi corect limba română nu îi opreşte să-şi dea cu părerea pe marginea tuturor subiectelor. Cazul de astăzi nu face excepţie. Reîntorcându-ne la vorbele de duh ale lui Adrian Năstase, cu adevărat trăim în două Românii: cea reală, pe care majoritatea oamenilor o ignoră şi cea pictată de jurnalişti, pe care majoritatea oamenilor o înghit.

În România reală, 50 de frustraţi se găsesc să închirieze un depozit cu o lună înaintea summit-ului NATO, iar astăzi se duc să-şi ia în stăpânire „casa conspirativă”. Cu toate că, în principiu, erau toţi cu actele în regulă, paznicul halei le interzice accesul deoarece încercau să introducă în incintă materiale inflamabile. Tinerii aceştia, de diverse naţionalităţi, se înfurie şi îl agresează pe paznic. Urmează un apel la forţele de ordine, care se sesizează şi vin să-i ridice pe „protestatarii de duminică”. Nu sunt arestaţi, ci escortaţi la secţiile de poliţie pentru identificare. Toţi, cu excepţia unuia, sunt eliberaţi, cel reţinut fiind în continuare sub investigaţie pentru atacul asupra paznicului.

În România Jurnalistică, în schimb, lucrurile stau radical diferit. Cei 50 de frustraţi sunt 50 de tineri care suportă abuzurile forţelor de ordine, care dau buzna peste ei şi îi arestează fără nici un motiv. Atât. Vedeţi, această Românie este mai simplă, mai uşor de digerat şi se potriveşte noţiunii noastre asupra autorităţilor şi anume că sunt incompetente. Urmează ore în şir de dezbateri pe tema libertăţii de expresie şi a drepturilor cetăţeneşti. Ignorând faptul că „paşnicii” protestatari au luat un om la bătaie şi acest lucru este, în sine, de ajuns pentru a fi arestaţi (ceea ce, oricum, nu s-a întâmplat), libertatea de expresie nu este, nu trebuie să fie, şi cu puţin noroc, nu va fi niciodată un drept în faţa căruia să se încline alte libertăţi şi drepturi. Trăim într-o epocă în care oamenii se aruncă în aer pentru idealuri străine lor şi trăim într-un oraş care, în momentul de faţă, este cel mai fierbinte punct din Europa, reunind şefii unora din cele mai importante state de pe glob. La fiecare reuniune G8 sau NATO, mii (în unele cazuri chiar zeci de mii) de oameni se iau la bătaie cu forţele de ordine, forţaţi probabil subliminal de Marile Corporaţii.

 

Pacifismul în acţiune

 

Oameni mor, oameni sunt răniţi, bunuri publice sunt distruse şi pentru ce? Pentru a umple timpul unor copii răsfăţaţi şi cu o viziune bolnavă asupra lumii. În astfel de cazuri, libertatea cuvântului îşi pierde prioritatea şi Siguranţa primează. Din fericire, în cazul acestui summit nu am avut astfel de probleme, dar personal prefer ca 50 de astfel de copii să fie arestaţi decât să risc siguranţa altora. Şi orice s-ar zice, oamenii aceştia numai paşnici nu aveau de gând să fie.

Orice demonstraţie de protest trebuie să fie legală, înregistrată şi aprobată, demonstraţiile spontane nu-şi au locul în societate, şi acest principiu al siguranţei presupune că în astfel de momente, manifestaţiile sunt un pericol. Aşa că să-şi ia libertatea de expresie, să şi-o pună-n bagaje pe undeva, şi să se întoarcă acasă.

 

Cineva m-a întrebat de ce îi numesc “frustraţi”. Sunt oare, cu adevărat, sentenţios la rându-mi? Frustraţi pentru ca iau în piept lumea, pornind de la premise false, se joacă cu focul şi se joacă pe socoteala altora. Dacă dansezi cu Diavolul, aştepţi să se termine melodia. Dacă vor să fie anti-NATO, să se pregătească ca şi NATO să fie anti-ei. De ce au trimis atâtea trupe pe capul lor? Pentru că o merită. Frustraţi? Da. Se folosesc de violenţă pentru că este singurul limbaj pe care-l înţeleg. Vocabularul lor intră pe o pancartă. Frustraţi? Da. Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţilor.

 

(Notă: acest articol a fost publicat iniţial pe acest blog, un proiect derulat în cadrul Olimpiadelor Comunicării)